E atat de greu sa observam ca de fapt simplitatea e apogeul complexitatii, e sofisticarea extrema si gloria exprimarii?
Dumnezeule… de ce toti si toate sunt atat de neSIMPLE?
De ce trebuie sa ne complicam singuri existenta, cand in puterea noastra sta sa facem lucurile mai usoare, mai relaxate si mai putin stresante?
Relatii interumane de toate tipurile, dialoguri, moda, job-uri, infrastructura… toate acestea, in majoritatea lor covarsitoare ocolesc cu inversunare calea cea mai simpla.
Daca eu blamez conduita voita a individului care prefera lucrurile complicate, incarcate, obositoare si deseori inestetice, unele lucruri par sa aiba o predispozitie catre intortochere.
De cate ori, fiind ferm convinsa ca e floare la ureche, nu ai incercat sa arunci de la distanta o hartie in cosul de gunoi, fara sa reusesti? Si, de cate ori, ai reusit sa bagi aceeasi hartie, dupa o “shema” de tip ricosare, dupa ce s-a lovit de perete a atins si marginea cosului, a mai facut si o pirueta? De ce asa si nu invers?
De exemplu, eu m-am saturat sa caut prin magazine o umbrela si sa gasesc doar cu imprimeuri si forme inestetice, multicolore, stridente, care se numesc, cica… flori! Gandind cat mai logic si mai simplu posibil, cine are nevoie de o sorcova pe tot parcursul anului? Mai mult, tehnologic vorbind, nu cumva e mai simplu sa faci umbrela aia intr-o singura culoare, decat sa produci o piesa care deranjeaza privirii?
Hmm, apoi comunicarea. Ea ar trebui sa fie baza… si, totusi e cea mai afectata! De ce nu putem spune ce vrem si ce nu vrem? De ce trebuie sa dam de inteles? De ce trebuie sa raspundem la o intrebare cu o suita de intrebari? De ce nu putem spune lucrurilor pe nume? De ce ne e frica sa nu o luam cu „ocolisuri dupa visini”? De ce suntem perfizi, timizi, de ce apelam la tact si diplomatie, de ce ne mintim singuri?
De ce sa ne complicam existenta inventand scenarii care sa para cat mai verosimile si invatand tehnici de actorie pentru a spune minciuni „adevarate”?
De ce sa nu dam o explicatie care il poate linisti pe celalat, cand stim ca zeci de intrebari si frustrari nu-l vor lasa sa iti continue viata? De ce sa nu spunem pe parcurs ce ne deranjeaza, decat, aparent fara explicatii, sa punem punct brusc unei etape? De ce sa nu ne adaptam unei situatii si sa luam lucrurile ca atare, de ce sa ne tot plangem si sa tanjim dupa trecut sau sa speram ca viitorul o sa fie… mai bun? De ce sa vedem 15 mii de nuante, cand, uneori, lucrurile sunt sau nu sunt, pot deveni sau nu… De ce?
De ce atata birocratie? De ce sa strabati tot orasul ca sa iti faci 3 analize? De ce sa asfaltezi anual aceeasi strada, cand poti sa o faci de calitate, o singura data? De ce sa platesti taxe peste taxe din bani care nu sunt?
De ce sa iti impopotonezi casa si trupul in exces? De ce sa porti la o tinuta o intreaga cutie de bijuterii? De ce sa te imbraci ca o sorcova (cu umbrela de rigoare)? De ce iti cumperi 10 case cand ai o singura viata (daca nu stiai, pe lumea cealalata nu le poti lua cu tine)… pur si simplu, nu inteleg, la ce bun? Nu inteleg... DE CE?
de ce toate acestea? pentru ca pur si simplu se intampla sa ne echilibreze intr-un fel sau altul toate aceste detalii. imbracatul ca o sorcova ascunde ceea ce nu vrei sa vezi in momentul X si reusesti astfel sa nu mai fii nemultumit de tine si astfel reusesti sa realizezi lucruri mai importante. de ce 10 case? daca se poate, daca e rodul muncii tale, atunci ar ramane intrebarea banala "de ce nu?"
nu le putem lua de partea cealalta? cum sa nu? pe langa partea materiala a obiectelor ce le folosim in aceasta lume, exista si una spirituala: trairile care ne-au ajutat sa le avem si inluenta lor asupra noastra pentru a face si altceva.
de ce nu putem comunica liber? pai... putem, doar ca nu vrem. nu vrem sa pierdem detalii APARENT nesemnificative.
cat despre complicat... eu cred ca simplificam chiar prea mult facand toate astea. lucrurile sunt cu siguranta mult mai complicate., cred
